Galerie foto

Pereți de vânt cu bride

Neegalații pereți de vânt cu bride vă ofera protecție împotriva intemperiilor, fiind perfecți pentru orice anotimp.

Sunt destinați pentru închiderilor de balcoane, inchiderilor de terase, închiderilor foișoarelor sau folosiți ca și pereși desparțitori.

Indispensabili pe toata perioada anului, ne oferă protecție împotriva ploilor cât și a ninsorilor.

Când nu mai sunt de folos, se pot demonta foarte simplu, fără a mai fi nevoiți să chemați o echipă specială de montatori.

Acest sistem, este confecționat din folie PVC transparenta, rezistenta la UV, cu grosimea de 0,80mm.

Marginile acestui sistem au o întăritură în care sunt prinse capse de jur împrejurul peretelui.

Datorită acestei întărituri se asigură fixarea sigură și stabilă, chiar și în cazul unor intemperii pronunțate.

Partea inferioară este alcătuită dintr-un șort, mai lat decât marginile, care are rolul de scurgere a apei.

Acest sistem de prindere ne permite și confecționarea în formă specială (trapez, triunchi, etc.) forme des întălnite la terase, în partea superioara a acesteia.